Hussein Javadi a realizat fotografia la fereastra Hotelului Hespiria, marți dimineața, înainte să plece spre aeroport și a publicat-o pe contul său de Instagram, scrie Daily Mail. Jurnalistul sportiv zăbovise în Barcelona pentru a scrie despre „El Clasico”, un meci desfășurat între FC Barcelona și Real Madrid – echipa sa preferată.
Javadi și colegul său, Milad Hojatoleslami, călătoreau spre Austria, unde urmau să scrie despre partida de fotbal dintre Irak și Chile, dar nu au mai ajuns la destinație. Potrivit anchetatorilor francezi, aeronava lor, un Airbus A320, a fost deturnată chiar de copilotul acesteia, Andreas Gunter Lubitz, incidentul soldându-se cu moartea tuturor celor 150 de oameni de la bord, care se îndreptau spre Dussedorf.
„A fost un om bun, blând și iubitor, cu o mare pasiune pentru munca sa și fotbal”, a declarat prietenul lui Javadi, Maysam Bizaer, care a distribuit fotografia acestuia pe Twitter.
foto: Instagram